CATINA


Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie, antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar, cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.



Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
Conţine şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Catina este considerata un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen.
Pe langa faptul ca este un bun vaccin antigripal, catina "ginsengul romanesc" este un dusman pentru boli precum cele de piele, stres, anemie, hepatita şi intareste inima. 
 Cătina ajută şi la încetinirea îmbătrânirii pielii. Uleiul extras din acest fruct constituie cea mai bună soluţie naturală pentru regenerarea pielii. Mai mult, acest ulei are efect antirid şi este potrivit pentru toate tipurile de ten. Datorită ingredientelor active, uleiul de cătină presat la rece vindecă pielea de arsuri, răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes. 
Fructele de catina pot fi consumate ca atare, in starea lor naturala, pot fi preparare cu miere sau sucul lor poate fi diluat cu apa. Catina are atatea proprietati incat poate face cat o mie de medicamente la un loc.
Dintre toate fructele, catina contine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de aproape zece ori mai mult decat citricele. La noi in tara intalnim catina alba si rosie, ambele cu un puternic efect antoxidant pentru organism.
De la catina nu se folosesc doar fructele, ci si mugurii, frunzele si scoarta. Nu uitati ca pe vremea bunicilor, roadele pamantului, precum aceasta minunatie de planta, tineau loc de medicamente care sa hraneasca trupul cu vitalitate si sanatate.
Fructele de catina se recolteaza din august pana la sfarsitul lui octombrie.

RETETE CU CATINA :
TORT RAW CU CATINA
NECTAR DE CATINA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

COMBINAREA CORECTA A ALIMENTELOR

NECTAR DE MACESE RAW

LAPTE DE NUCI ROMANESTI